was successfully added to your cart.

Evenimente ratate: BMW E30 Fest 2016 România. Cu poze şi un text nostalgic :)

Evenimente ratate: BMW E30 Fest 2016 România. Cu poze şi un text nostalgic :)

By July 4, 2016 News, WorldWide No Comments

În timp ce la noi în ţară mulţi aşteaptă festivalul anual dedicat mărcii BMW, România este cuprinsă de febra evenimentelor auto consacrate nu doar mărcii dar şi modelelor în parte. Am auzit de BMW E39 Fest, E36 Fest, a fost şi BMW Fest, iar de curând, după trei zile şi trei nopţi, s-a sfârşit şi BMW E30 Fest. Despre cum a fost şi ce aţi putut vedea, sau mai bine zis ce aţi ratat pentru că nu aţi fost, aflaţi din textul de mai jos, publicat de colegii de la BMWBlog.ro. Pentru mai multă dramă, aveţi şi poze la dispoziţie. Enjoy your suffering! Noi între timp ne pregătim de BMW Power Anniversary Fest!

Ursul nu este regele animalelor, dar nici nu cred că-și dorește prea multă atenție. El nu e parlamentar, nu vrea să se amestece în treburile murdare, ci vrea să stea pe margine, cu burta la soare, și să privească spectacolul lingând un fagure de miere.

Organizatorii evenimentului au lucrat ca niște albinuțe pentru a aduce cât mai multă miere la botul ursului anul acesta. Locația a rămas aceeași, pârtia din Azuga, dar dacă nu știai să ajungi, era suficient să urmărești semnalele de fum. Când am ajuns acolo nu știam dacă vedeam ceața care cobora de munte, sau dacă era fum de grătar, de anvelope…

Chiar dacă ploua nițel, urșii aveau blana groasă și nu se lăsau deranjați de asta. Pentru că, așa cum îl învăța Baloo pe puiul de om din Cartea Junglei, în pădure nu ai nevoie decât de strictul necesar pentru a te simți bine. Ăsta e principalul talent al ursului. Chiar dacă maimuțele aruncă cu banane în el și câinii îl latră, el merge pe drumul lui, știind că o baie într-o băltoacă răcoroasă și niște resturi lăsate de om sunt oricând mai plăcute decât o gâlceavă de ocazie cu niște animale inferioare.

Între BMW E30 și puii de oameni de la noi există o relație asemănătoare ca cea dintre Baloo și Mowgli. Omul este într-o continuă căutare a plăcerii, dar uneori sare calul în căutarea lui. Neștiind că lucrurile simple îi aduc fericirea, rătăcește ca tristul aspirând la niște chestii trecătoare. În plus, deranjează și pe alții în căutarea lui egoistă. Aici intervine ursul, care deși nu are prea multă minte, are o înțelepciune a străzii pe care o împărtășește și cu puii de oameni rătăciți.

Ca să te distrezi în jungla urșilor nu ai nevoie decât de niște benzină, niște anvelope și cel puțin un ficat recuperat. Totul e permis (chiar și mai mulți ficați) câtă vreme nu deranjezi pe altul și mierea se împarte egal.

După o hibernare lungă și plictisitoare, BMW E30 Fest este ca un prim ospăț, din care ursul își trage puterile. Vii aici știind că ai un BMW clasic cu tracțiune spate și că nu prea ai unde să mergi tare cu el pe străzile publice. Și atunci vii și cu o pereche de anvelope după tine. Sau poate vii să te uiți la alți urși, să-l întrebi pe propietar unde și-a făcut interiorul ăla mișto, sau cum a reușit să potrivească V8-ul ăla sub capotă și jantele alea sub aripă. Vii să cunoști mecanici mai buni decât tine, un vopsitor care poate să-ți dea nuanța pe care ți-o doreai de mult sau un tinichigiu care să-ți îndrepte rabla.

Anul ăsta au venit vreo 200 de urși, nu toți într-o stare foarte bună, dar nu era unul care nu-și dorea să arate mai bine, să meargă mai frumos, și toți întrebau cum se face. Unde-s urși sunt și alpine. Da, au fost și modele ALPINA, semn că evenimentul atrage și oameni care vor să învețe, dar și oameni dispuși să ofere din cunoștințele lor. Am văzut și un M3 E30, roșu, umflat, ud, apetisant pentru mulți de acolo. Am văzut urși care megeau cu ulei de gătit, alții care mergeau crăcănați și atingeau cu burta de pământ. Am văzut unii în stadiu de proiect și alții care se schimbau de la an, în mai bine, în mai rău…

Scopul evenimentului nu este de a face o selecție a celor mai frumoși urși din România, ci de a-i salva cu orice preț. Nu trebui să fii bogat ca să ai un BMW E30 și nu trebuie să-ți fie rușine dacă al tău e mai răpciugos decât al altuia. Vii aici, privești,vorbești, te înțelegi, petreci, și pleci cu mai multe idei, mai multe cunoștințe, mai mulți prieteni.

Poate că unii te vor judeca, dar sunt mulți alții care-ți vor sări în ajutor. Dacă ai nevoie de o piesă pentru ursul tău, fie ea comună sau mai rară, sigur găsești pe cineva aici care o are. Dacă vrei să faci un engine swap și nu știi ce motor să alegi și ce soluții tehnice există, sigur găsești aici pe cineva care a făcut-o și îți spune și ție.

Pe scurt, la BMW E30 Fest fiecare urs are o poveste din care poți să înveți câte ceva. Și dacă ai un urs a cărui poveste merită aflată, trebuie să vii aici. Dacă nu ai încă unul, poți să scrii chiar tu povestea unui E30 made in Romania. Nu ai nevoie decât de strictul necesar.

 Mai multe poze vedeţi pe BMWBlog.ro.
Header Foto: Ciprian Mihai Photogrphy

Leave a Reply