was successfully added to your cart.

BMW 760Li xDrive V12 Excellence. Limuzina care bate un M5 F10 fără probleme!

BMW 760Li xDrive V12 Excellence. Limuzina care bate un M5 F10 fără probleme!

By March 20, 2017 News, WorldWide No Comments

În segmentul limuzinelor premium de lux, BMW Seria 7 în ultima sa generaţie G11/G12 este cumva rupt din altă lume. Mercedes-Benz S-Class e la locul lui, A8-ul abia trebuie să apară iar şaptele îşi vede de treabă în felul lui, zici că nici nu ar fi concurenţi. Aparent este o limuzină, că aşa au făcut-o să fie bavarezii, echipată cu cele mai noi tehnologii şi echipamente de siguranţă şi confort, însă dincolo de asta, eu văd un sportcar, unul cu foarte mulţi centimetri în plus şi de un design deosebit. În special acest exemplar 760Li xDrive V12 Excellence.

Dacă numele maşinii vă sună absolut necunoscut, să ştiţi că e ok, pentru că acest model unic a fost botezat astfel la dorinţa şi cererea proprietarului său, care a vrut să îşi cureţe maşina de embleme şi badge-uri M preferând în schimb cuvântul Excellence, alăturat simbolului suprem V12. De unde şi până unde se aduce în discuţie litera M, vă spun imediat.

În gama sa de modele Seria 7, versiunea supremă este cunoscută ca M760Li. Maşina a primit un M care să sublinieze performanţele maşinii şi să îi atenţioneze pe colegii de trafic că nu merită să îşi încerce norocul în accelerări pe reprize scurte. Ceea ce însă, nu tuturor place, inclusiv şi businessman-ului din Orientul Mijlociu, care a comandat un Seria 7 în aceeaşi versiune, doar că a renunţat la toate inscripţiile Motorsport, inclusiv şi la bodykit-ul aerodinamic, preferând unul mai…simplu. În locul M-urilor a apărut badge-ul V12, iar sintagma Excellence se pupă aici cum nu se poate mai bine, fiind o maşină chiar deosebită şi aproape perfectă, desigur că pentru noi, fanii BMW.

Prin urmare M760Li xDrive  a devenit un “simplu” 760Li xDrive V12 Excellence. La interior însă, găsim aceeaşi garnitură tehnică, începând de la motorul de a 600 PS (592 CP) şi 800Nm, un imens V12 twin-turbo, de 6.6 litri volum! Conectat la transmisia automată cu opt rapoarte această frumuseţe rupe prima sută pe cadrane în doar 3.9 secunde, ceea ce îl face mai rapid cu 0.4 secunde faţă de un BMW M5 în caroseria F10!

Despre cum arată…mai bine tac…o vor face pozele în locul meu.

Leave a Reply